Activitati – Scoala din Doba

Ziua Nationala a Culturii

Ziua Nationala a Culturii

“ Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar”

                                                                                                                        ( Mihai Eminescu)

   Eminescu a țintit sus, și-a urmat gândul, a încântat lumea cu ale ei miracole. Geniul s-a stins, dar poezia acestuia, nu! El trăiește încă și va trăi mereu, va luci pe bolta senină a literaturii universale!

   Școala Gimnazială Doba  a sărbătorit Ziua Culturii Naționale, sub egida “ Steaua lui Eminescu”, printr-o serie de activități menite să omagieze cei 170 de ani de la nașterea poetului nostru național, Mihai Eminescu.

   Prin diversitatea activităților, prezentări power-point, concurs de recitări, concurs de creații plastice și un concurs transdisciplinar “ Eminescu și matematica”, am reusit să sensibilizam elevii intregii școli îndemnându-i  să-și  demonstreze abilitățile și cunoștințele printr-o serie de momente inedite. La finalul activității elevii participanți au fost premiați cu diplome și cărți.

“ Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru și cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele și cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăși a acestui cer  și a acestui pământ, cu toate frumusețile, durerile și nădejdile crescute din ele.”

                                                                                                                            ( Mircea Eliade)